De ce să poarte copilul meu aparat dentar?

by | May 19, 2020

Din perspectivă ortodontică, constatăm o creștere a numărului de copii cu obiceiuri vicioase, precum suptul degetului până la vârste înaintate, rosul unghiilor și a cuticulelor, scrâșnitul dinților. Toate aceste obiceiuri vicioase sunt întâlnite frecvent la copiii din ziua de azi și au o importantă cauză psihologică. Aceste obiceiuri vicioase, dacă nu sunt înlaturate la timp, au repercusiuni foarte grave asupra dezvoltarii dinților și a oaselor maxilare, dar și a întregului organism.

Deci, de ce să poarte copilul tău aparat dentar? Iată câteva obiceiuri vicioase pe care să le urmărești la copilul tău și, după cauză, să acționezi.

1. Suptul degetului

Este considerat un obicei normal, care conferă copilului o stare de liniște, atât timp cât nu se prelungește peste vârsta de 3 ani. Dincolo de această vârstă, obiceiul de sugere a degetului trebuie oprit, astfel încât să se prevină modificările asupra dinților și oaselor. Sunt numeroase metode de oprire a acestui obicei (lacuri speciale care se aplică pe unghii, mănuși sau alte metode populare), dar și metode medicale de tipul aparatelor ortodontice (de exemplu: scut lingual, activator).

2. Respirația orală

Este normal ca pacienții să respire “pe nas”, iar atunci când acest lucru nu se întamplă, iar copiii respiră “pe gură”, fie că se întamplă doar noaptea, fie că se întamplă încontinuu, părinții trebuie să se prezinte de urgență la medicul ortodont. Acesta va stabili dacă obiceiul vicios se poate corecta doar cu ajutorul unui aparat dentar și reeducarea respirației, sau va fi nevoie de intervenția unui medic ORL-ist, care să îndeparteze eventuale obstacole de la nivelul căilor aeriene.

3. Scrâșnitul dinților

Este considerat o adaptare psihologică la condițiile stresante de mediu și apare foarte frecvent, atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților. Se recomandă protejarea dinților pe timpul nopții cu ajutorul gutierelor de protecție sau a aparatelor ortodontice funcționale (de tip trainer).

4. Deglutiția infantilă

Apare atunci când copilul, în loc să înghită cu buzele închise dinții în contact, iși pozitionează limba între arcadele dentare (exact cum se întamplă în perioada suptului la sân, mișcare naturală și absolut necesară pentru realizarea vidului extragerii laptelui din canalele galactofore). Dar dacă acest obicei al nou-nascutului se prelungește la vârste mai mari, apar modificari foarte grave ale dinților, precum “ocluzia deschisă”. De aceea este necesară prezentarea de urgență la medicul ortodont și începerea tratamentului de reeducare a obiceiului prin aparat dentar și exerciții specifice.

Momentul oportun în care se poate stopa un obicei vicios este în jurul vârstei de 7 ani, vârstă la care este indicat să se efectueze un prim consult de către medicul ortodont.

Citește și → Alăptarea la sân- Beneficii în dezvoltarea dentiției copilului și 6 lucruri esențiale pe care le poți face pentru dinții copilului tău!